Răsfăț cu gelato – ce este și cum o poți servi

Gelaterie Leonidas Stefan cel Mare

Soare cald, copaci înfloriți și parfumuri cuceritoare… Toate prevestesc un singur lucru: vara este mai aproape decât credeați. Noi adorăm acest anotimp, pentru că renunțăm la hainele groase, se anunță zile libere și minivacanțe și un mult așteptat răsfăț cu gelato.

Când spunem gelato nu vorbim de clasica înghețată, așa cum adeseori această delicatesă este considerată. Da, gelato este un răsfăț aromat și înghețat, asemănător înghețatei, însă ingredientele, proporțiile folosite, modul de preparare și rezultatele sunt distincte.

Gelato versus înghețată

Știm deja că înghețata este un desert rece, făcut din lapte, smântână, zahăr, albușuri de ouă și aromele preferate. Toate acestea sunt gătite pentru a se obține un desert cremos, iar după răcire se mixează la viteze foarte mari pentru a fi mai aerate și a crește în volum. Rezultatul trebuie să fie foarte fin cu textură ușor cremoasă.

La gelato, preparea începe tot cu o cremă asemănătoare celei de înghețată, însă conține mai mult lapte și mai puțină smântână și ouă (în anumite rețete nu se pun deloc ouă). Crema este mixată la vitezi mici, pentru ca aerul sa nu intre în proporție foarte mare, iar gelato să fie mai dens decât înghețata.

De ce să consumăm gelato și cum

Grație modului de preparare și a ingredientelor, putem consuma gelato fără mari rețineri ce țin de dietă, deoarece conține între 5-7% grăsime, spre deosebire de înghețată care are minimum 10% grăsime.

Gelato are mai puțin aer, păstrându-și astfel intensitatea aromei și se consumă proaspăt, ca un sorbet, spre deosebire de înghețată pe care o putem păstra la rece luni întregi.

Temperatura de servire este mult mai mare decât a înghețatei -13oC, textura este mai delicată și catifelată și nu folosim arome și culori artificiale.

Așadar, vorbim despre un desert artizanal răcoritor cu ingrediente naturale, proaspăt 100%, gustos, care vă va răsfăța papilele gustative, pe tot parcursul sezonului cald în ciocolateria noastră și primitorul Chocolates Café Leonidas – șos. Ștefan cel Mare, nr. 29-31.

Încercați gelato alături de minunatele praline belgiene cu umpluturi fine și exotice sau dăruiți-le cuiva drag și vă veți simți zi de zi în vacanță!